Intrebari frecvente
1. Utilizarea platformei qPlus suplineste programul oficial Revisal, deci nu va mai trebui sa-l utilizam, inregistram totul direct pe platforma. Inteleg bine?
➤ Platforma qPlus respecta toate cerintele legislative impuse de Revisal, insa acum aveti acces la functionalitati suplimentare si la un mod de lucru online, mult mai eficient. Toate operatiunile legate de gestionarea registrului de evidenta a salariatilor se vor efectua exclusiv in qPlus, folosind functionalitatea "Formulare Revisal" integrata in platforma.
2. Transferul datelor se face prin utilizarea functiei "export angajator" din Revisal si "import angajator" din qPlus, pentru fiecare angajator in parte? Se importa inclusiv tot istoricul salariatilor sau doar starea "pe moment"?
➤ Da, pentru a importa bazele de date in qPlus, trebuie sa exportati angajatorul/angajatorii din software-ul Revisal si sa utilizati functionalitatea "Import Angajator" din qPlus. Aceasta functionalitate este disponibila in meniul din stanga al platformei, sectiunea Unelte. Importul in qPlus se poate realiza fie pentru fiecare firma in parte, fie prin crearea unei arhive ZIP care sa contina toate firmele, permitand importul lor simultan. Bazele de date exportate din Revisal sunt in format .db, ceea ce inseamna ca includ intreg istoricul contractelor si al salariatilor, iar acestea vor fi importate integral in qPlus.
3. Daca pleaca un client de la mine, baza de date salvata din qPlus cu functia "export angajator" va putea fi importata in programul oficial Revisal de catre noul contabil, cu tot istoricul salariatilor?
➤ Da, baza de date exportata din qPlus este similara cu cea din software-ul Revisal, in format .db, si va contine intreg istoricul. Asadar, daca un client decide sa colaboreze cu altcineva, baza de date exportata din qPlus va putea fi importata in programul oficial Revisal, incluzand tot istoricul salariatilor.
4. Adresa de email folosita pentru Revisal Plus trebuie sa fie obligatoriu aceeasi si in qPlus pentru a fi valabila licenta? In qPlus am utilizat o adresa diferita la inregistrare (in Revisal Plus am utilizat adresa de Yahoo, iar in qPlus adresa de Gmail).
➤ Puteti utiliza o adresa de email diferita la crearea contului in qPlus. Pentru a transfera licenta, trebuie doar sa ne comunicati adresa de email pe care ati folosit-o la crearea contului in qPlus.
5. Ce se intampla cu licenta Revisal Plus pe care am achizitionat-o deja, daca doresc migrarea in qPlus?
➤ Pentru clientii Revisal Plus care au achizitionat deja o licenta PRO si doresc migrarea in qPlus, asiguram transferul si activarea licentei conform platii efectuate in Revisal Plus. Avand in vedere ca sunteti deja utilizator Revisal Plus, nu veti suporta costuri suplimentare pentru implementarea noii platforme. Pentru transferul licentei, va rugam sa ne contactati prin email, iar noi vom migra licentele din Revisal Plus in qPlus.
6. Programul Revisal trebuie sa fie pe acelasi PC unde ruleaza si qPlus? Intreb asta pentru viitor, cand se vor face adaugari/modificari in Revisal.
➤ Platforma qPlus functioneaza complet independent de Revisal. Odata ce bazele de date sunt importate in qPlus, toate operatiile si modificarile legate de contractele de munca sau angajatori se vor face exclusiv in qPlus (gasiti in aplicatie sectiunea „Formulare Revisal”). Asadar, nu este necesar ca programul Revisal sa fie instalat pe acelasi PC de pe care accesati qPlus. De asemenea, qPlus este o platforma online, accesibila de pe orice sistem de operare, oferindu-va flexibilitate si accesibilitate pentru a gestiona si actualiza informatiile de oriunde si de pe orice dispozitiv.
7. Ce se intampla cu firmele pentru care am primit raport de eroare la importul angajatorilor?
➤ Procesul de import este esential pentru a ne asigura ca toate datele sunt transferate corect si ca eventualele probleme sunt rezolvate prompt, astfel incat sa nu lucrati pe o baza de date corupta. Imediat ce un import este detectat ca fiind esuat, acesta este transmis automat catre echipa de suport tehnic. Dupa ce importul este analizat si remediat, echipa de suport va va contacta pentru a va comunica rezultatele si pentru a va oferi asistenta suplimentara.
8. Un angajator nou, il introduc mai intai in Revisal si apoi fac importul in qPlus? Sau se poate crea direct in qPlus si nu mai folosim aplicatia Revisal?
➤ Daca angajatorul nu exista inca si trebuie creat, puteti sa-l inregistrati direct in qPlus, fara a mai folosi aplicatia Revisal. Pasi pentru a inregistra un angajator nou in qPlus sunt similari cu cei din Revisal:
-
Accesati sectiunea Formulare Revisal > Angajator > Inregistrare din qPlus si completati datele noului angajator;
-
Mergeti apoi la Formulare Revisal > Salarati > Inregistrare pentru a introduce datele salariatului;
-
Inregistrati contractul de munca in platforma;
-
Generati registrul din sectiunea Generare Registru din meniul din stanga;
-
Accesati Unelte > Export angajator pentru a exporta baza de date a angajatorului;
-
Cu baza de date generata, mergeti la ITM sau trimiteti baza de date pe email pentru a obtine parola necesara pentru REGES;
-
Dupa ce obtineti parola de la ITM, introduceti-o in meniul Conexiune REGES si validati.
Retineti ca ITM va poate solicita si o serie de documente suplimentare pentru obtinerea parolei necesare accesului la REGES.
8.Exista posibilitatea de a descarca confirmarea transmiterii Reges in format pdf (sau intr-o varianta mai apropiata de imaginea actuala REGES)?
➤ Platforma qPlus pune la dispozitie raportul transmiterii catre Reges in acelasi format furnizat de Reges. Acesta poate fi vizualizat si descarcat in format XLSX, si include toate contractele si starile acestora, preluate din serverele ITM. In prezent, descarcarea in format PDF nu este disponibila, insa raportul poate fi convertit manual in PDF, daca este necesar.
Cum putem sa facem periodic salvari a bazei de date Revisal?
➤ Platforma qPlus efectueaza automat doua backup-uri zilnice ale bazei de date, permitand restaurarea acesteia la cerere in cazul unor probleme tehnice. Aceste backup-uri sunt realizate pe intreaga baza de date intr-un format specific, care permite restaurarea rapida intr-o locatie aleasa de echipa noastra.
➤ De asemenea, baza de date utilizata este de nivel enterprise, cu redundanta pe mai multe noduri, asigurand o protectie suplimentara si backup-uri la intervale regulate. In prezent, platforma nu include o functionalitate de export global al tuturor bazelor de date importate de utilizator. Cu toate acestea, aveti optiunea de a exporta individual fiecare baza de date asociata fiecarui angajator, sub forma de fisier .db, care poate fi salvat local sau pe alte medii de stocare. Pe viitor, daca vor exista solicitari multiple, vom lua in considerare implementarea unei solutii de export global, pentru a raspunde mai bine nevoilor utilizatorilor.